May 27

3 elemente care fac diferenta pentru succesul echipei tale

Tags: , , , , ,
3 elemente care fac diferenta pentru succesul echipei tale

In ultimii ani, am avut ocazia sa observ mai multe echipe si modul in care acestea functioneaza, fie ca era vorba de companii mari sau de afaceri mici. Unele aveau succes, functionau foarte bine, in timp ce altele stagnau, fara sa reuseasca sa obtina rezultatele pe care managerii sau proprietarii afacerii si le-ar fi dorit. Si, atenta fiind la ce faceau diferit unii manageri / leaderi de echipa in raport cu ceilalti, am ajuns la concluzia ca exista cel putin trei elemente care genereaza o diferenta notabila.

Iata ce ai putea sa incepi sa faci, pentru a imbunatati considerabil nivelul si rezultatele echipei tale:

1. Incurajeaza-ti oamenii sa faca ceea ce stiu mai bine. Fa si tu la fel.

Nu este un secret pentru nimeni ca cea mai mare provocare cu care se confrunta mai ales companiile mici, este gasirea de clienti si vanzarea produselor sau serviciilor. Piata este una foarte concurentiala si, oricat de bune, unice sau deosebite ar fi produsele pe care le oferi, vestea trebuie sa ajunga cumva in piata. Ai nevoie sa te promovezi, ai nevoie sa te vinzi, altfel, daca nimeni nu stie ca existi sau nu cumpara de la tine, nu vei putea sa rezisti.

Cunosc cateva astfel de companii micute, in care activitatea se desfasoara cu o mana de oameni. Ei bine, acesti oameni sunt pusi de multe ori in situatia de a indeplini diferite roluri in acelasi timp, fara legatura directa cu competentele pe care le au. Si, de cele mai multe ori, in mod deloc paradoxal, rezultatele intarzie sa apara. Un sentiment de frustrare se instaleaza in toata compania si toata lumea resimte pe deplin presiunea generata de lipsa rezultatelor. Dar asta nu impiedica lucrurile sa continue in fiecare zi la fel, uneori chiar si pentru ani de zile. Aceeasi doi-trei oameni sunt cei care sunt impinsi si sa vanda, si sa promoveze, si sa asigure activitatile suport, si sa faca orice mai e nevoie pentru bunul mers al activitatilor cotidiene.

Si, chiar daca proprietarii acestor mici companii vin de cele mai multe ori din organizatii mari sau din multinationale, ei uita ca acolo lucrurile functioneaza complet diferit. In nicio companie multinationala contabila nu vinde, nu scrie articole pe blogul organizatiei si nu face oferte sau negocieri cu clientii. Intr-o companie care stie ce face si ce vrea sa obtina, contabila face contabilitate. Si atat.

Aici este de fapt cheia: in a intelege ca fiecare dintre noi suntem cu adevarat buni la anumite lucruri. Unii suntem vanzatori prin excelenta, unii scriem foarte bine, unii manuim cifrele intr-un mod desavarsit, altii excelam in construrirea de relatii. Unii vedem mai degraba lucrurile in ansamblul lor, altii suntem foarte atenti la detalii. Dar niciunul dintre noi nu suntem buni cu adevarat la orice. Iar atunci cand vrem sa facem sau cerem altora sa faca lucruri la care nu se pricep, nu o sa iasa nimic bun.

Sunt absolut constienta de faptul ca pentru orice antreprenor exista o mare presiune a resurselor, in special a celor financiare si implicit a rezultatelor. De cele mai multe ori, ne dorim cu totii sa obtinem rezultate, cu un minim de resurse.

Nu e nimic rau in asta si nu ar fi nici imposibil, daca in spatele acestui deziderat exista un plan cu cap si coada. Ideea nu este sa aloci multe resurse pentru a avea success, ci sa aloci resursele cele mai potrivite. Asta presupune sa pui pe hartie toate acele activitati necesare in compania ta (0ricat de mica ar fi) pentru bunul mers al lucrurilor. Apoi, inseamna sa prioritizezi, pornind de la intrebarea “care sunt acele activitati care au impactul cel mai mare asupra rezultatelor pe care le obtinem?”. Si apoi sa aloci pentru fiecare activitate cheie, oamenii cei mai competenti pe care ti-i poti permite.

Sa spunem ca ajungi la concluzia ca vanzarile reprezinta una dintre aceste activitati cheie in generarea de rezultalte. Dupa ce ai definit si profilul precis al clientilor carora te adresezi, poti continua analiza explorand canalele prin care poti ajunge cel mai bine la acesti clienti. Dar, daca vanzarile se numara printre aceste activitati cheie, atunci cu siguranta ai nevoie de cel putin un om, care stie cu adevarat sa vanda. Iar daca mediul online reiese ca fiind cel mai eficient canal pentru clientii pe care ii vizezi, atunci omul tau de vanzari are nevoie sa stie sa se descurce excelent in mediul online.

Daca insa nu faci aceasta analiza, sau daca o faci si totusi vei continua sa astepti ca secretara sa fie cea care vinde, vei ramane blocat la nesfarsit in aceeasi paradigma: cea a lipsei de rezultate si a insuccesului.

2. Fa parteneriate rationale, nu emotionale

Tendinta noastra naturala este aceea de a ne simti atrasi si de a construi relatii cu semeni cu care avem ceva in comun: fie acelasi stil de lucru, o viziune similara asupra lumii, aceleasi pasiuni, preocupari comune sau chiar aceleasi competente. Din pacate, de cele mai multe ori, pastram acest tipar de asociere si atunci cand facem parteneriate de afaceri. Ei bine, cel putin in cazul acestora din urma, asocierea ideala se bazeaza nu pe criteriul asemenarii, ci pe cel al complementaritatii.

Daca firea ta este una foarte analitica, atunci ar fi ideal pentru tine sa te asociezi in proiecte cu o persoana care este orientata spre actiune. Chiar daca ti se pare ca intre voi nu ar putea exista o “chimie” prea mare, atunci cand vei vedea cat de bine va completati, iti vei da seama ca ai facut alegerea corecta.

Dupa acelasi principiu, alege sa te asociezi cu oameni care au competente diferite de ale tale. Intr-un proiect sau intr-o companie, daca oamenii implicati au aceleasi competente, vor ramane mereu roluri neacoperite si sarcini pe care nu le indeplineste nimeni, pentru ca nu are cine. Iar asta va genera frustrare si va conduce la esec, pentru ca fiecare membru al echipei va astepta degeaba de la ceilalti, sa faca lucrurile pe care nu le face el.

Am testat aceasta ipoteza de multe ori pe propria mea piele: atunci cand am urmat tendinta mea naturala si am creat sau am fost parte dintr-o echipa de proiect formata din oameni asemanatori mie ca mod de lucru sau competente, nu am obtinut rezultate. Mai devreme sau mai tarziu ne-am blocat, iar simpatia dintre noi nu s-a dovedit a fi deloc folositoare. Atunci cand am facut insa parte dintr-o echipa bazata pe diversitate si complementaritate, din punct de vedere al modului de lucru, al experientei si al competentelor, am avut intotdeauna succes. Fara exceptie.

3. Uita de micromanagement

Si in fine, cel de-al treilea element pe care l-am observat ca fiind esential, este legat de stilul de management pe care il abordezi in relatia cu echipa sau afacerea ta.

Daca in mod natural nevoia ta este una de a avea totul in control si de a gestiona pana si cele mai mici detalii, am pentru tine o veste buna si una proasta. Cea buna este ca te poti educa sa fii si altfel. Important este sa vrei acest lucru si sa constientizezi cat de pagubos este de cele mai multe ori micro-managementul.

Vestea proasta pentru tine este ca lucrurile au evoluat foarte mult in ultimii ani, timpul s-a contractat si suntem cu totii intr-un permanent carusel al generarii de rezultate. Din acest motiv, nu iti mai poti permite sa faci micro-management. Nu mai ai timp pentru asta, pentru ca nu capacitatea ta de a controla totul este cea care iti va aduce succesul, ci abilitatea de a suprinde tot timpul imaginea de ansamblu, pentru a genera o viziune si pentru a anticipa mereu urmatoarele miscari de care va fi nevoie.

Daca ai o echipa dependenta si lipsita de autonomie, e timpul sa schimbi acest lucru. De cativa ani buni, tendinta companiilor este de a forma intraprenori, capabili sa isi indeplineasca rolul cu succes, sa aiba initiative de dezvoltare a afacerii si sa genereze rezultate, fara a avea nevoie de supervizare permanenta. Formeaza treptat oamenii cu care lucrezi sa ia decizii, sa actioneze, sa isi faca treaba fara a avea nevoie de aprobarea ta constanta.

Ce faci insa cand tu esti cel care are nevoia de a controla permanent lucrurile?

Exista situatii in care, desi ai deja o echipa autonoma, capabila sa se descurce perfect fara ajutorul tau permanent, nu poti renunta la nevoia ta de control, de teama ca lucrurile nu ar mai merge la fel de bine. Poti testa invaliditatea acestei ipoteze, incepand cu pasi mici, acordand oamenilor din echipa ta libertatea de a se descurca singuri in sarcini usoare, lipsite de importanta, creand in acest fel cadrul necesar pentru ca tu sa te adaptezi si sa inveti sa renunti la nevoia de control. Pe parcurs, largeste aria de libertate a echipei, permitandu-i sa functioneze tot mai mult independent de tine. Exerseaza in egala masura delegarea, in acelasi mod, pornind de la sarcini usoare si evoluand catre sarcini mai complexe. Dar atentie, odata ce ai delegat o sarcina si ai acordat cuiva incredere, nu pierde jumatate de zi pentru a micro-verifica modul in care sarcina a fost indeplinita.

Sau exista situatii in care, desi echipa ta este autonoma, tu nu poti renunta la nevoia de control din cauza ca ai incepe sa te simti inutil si irelevant pentru rezultatele obtinute de echipa. Pentru ca, atunci cand faci micromanagement, te simti foarte implicat si partas la succesele echipei, despre care consideri ca ti se datoreaza intr-o mare masura.

Renuntarea la control nu inseamna ca iti abandonezi rolul in echipa. Rolul tau va fi in continuare unul important, ca si meritul pentru rezultatele pe care le veti obtine impreuna. Ia in calcul numai faptul ca, intr-un context mai autonom, cu mai multa independenta, creativitatea si initiativele echipei tale ar putea genera rezultate incredibile, pe care fara sa fii constient, chiar tu le impiedicai.

Iar daca nu stii ce sa faci cu tot timpul care iti ramane cand nu il mai irosesti pentru detalii fara importanta reala, revino la punctul 1: fa acele lucruri la care te pricepi cu adevarat cel mai bine (sigur nu este vorba despre micromanagement).

Tu ce parere ai? Te-ai regasit in vreuna din situatiile de mai sus? Care este experienta ta in raport cu cele trei elemente mentionate?

facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailfacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

No comments yet.

Leave a Comment

reset all fields