Apr 14

Povestea cireselor patrate

Tags:
Povestea cireselor patrate

Era o data, demult, intr-un tinut indepartat, o livada. O livada plina de pomi fructiferi, care mai de care mai roditori.
Intre ei exista o adevarata competitie: care inflorea primul, care rodea mai mult, care facea fructe mai frumoase sau mai colorate. Atunci cand pomii erau infloriti sau plini de fructe, livada oferea oricarui privitor un spectacol de vis.

Intr-o zi, ingrijitorul livezii planta un cires. Mai existau ciresi in livada, dar toti ceilalti pomi observara ca ciresul cel nou avea ceva aparte. Nimeni nu putea spune cu precizie ce anume… exista totusi ceva, care il deosebea de orice alt copac din livada.

Cu totii erau acum curiosi ca ciresul cel nou sa rodeasca. A venit perioada de inflorire, dar ciresul nostru nu a inflorit. Ce dezamagire… Acum toti pomii infloriti din livada radeau de el: “uite ce semeti suntem noi, ce flori frumoase avem, cat de superbi suntem”.
Ciresul nostru insa nu spunea nimic. Doar zambea. In fiecare zi ingrijitorul venea, il uda, vorbea cu el. Ii acorda multa atentie si dupa fiecare vizita pe care o primea, ciresul parca se mai inalta putin.

A venit si vremea fructelor. Toti pomii din livada au rodit. Erau acolo cirese, visine, piersici, caise, mere, pere, prune… care de care mai mari si mai frumoase. Numai ciresul avea doar frunze. Niciun fruct. Din nou s-au auzit comentarii si rasete. Si din nou, ciresul a ramas drept, tacut si zambitor.

Anotimpurile s-au scurs usor si o zapada infinita a acoperit intreaga livada… Apoi, a venit din nou primavara.
Pomii din livada au inceput sa infloreasca, doar ciresul nostru intarzia. Toti ii spuneau cu trufie: “tu nu o sa faci flori si fructe nici de data aceasta”, “tu nu o sa reusesti”. Dar, intr-o dimineata cand s-au trezit au constatat cu uimire ca si ciresul cel nou era plin de flori. Vecinii din livada au fost cuprinsi de invidie: iata ca reusise! Si nu doar ca era plin de flori, insa florile lui erau deosebit de frumoase. Aveau un colorit diferit decat al celorlalte flori de cires si parca erau presarate cu stropi de soare. Ingrijitorul era foarte mandru de ciresul lui drag si povestea tuturor despre minunatele flori.

A venit apoi vremea fructelor: au aparut merele, perele, caisele, piersicile, visinele… Au facut fructe si ceilalti ciresi. Toti pomii isi faleau cu mandrie roadele si trageau din cand in cand cu ochiul sa vada ce se intampla cu vecinul lor, ciresul cel nou.
Cand nimeni nu se mai astepta si cand incepusera deja susotelile prin livada, au aparut si in ciresul nostru fructele. Erau multe, multe de tot si erau… patrate.
ciresele patrate

In cateva ore, se adunara in livada o multime de curiosi. Toti ceilalti pomi, atat de apreciati pana acum nici nu mai erau bagati in seama. Toata lumea se inghesuia sa vada ciresul cel nou: “cum a reusit sa faca cirese patrate?”, “cum de a facut atat de multe fructe?”, se minunau cu totii in cor.

Ingrijitorul era insa cel mai mandru. Intuise de la inceput potentialul extraordinar al micului cires. Stiuse in tot timpul acesta, ca doar cu putina atentie din partea lui, ciresul va avea niste roade uimitoare.

facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailfacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

No comments yet.

Leave a Comment

reset all fields