Mar 15

Care este realitatea?

Tags:
Care este realitatea?

Nu stiu sa spun care e motivul pentru care nu mai reusesc sa scriu de doua saptamani. Cred ca primavara mi-a rapit inspiratia. Dar mi-a dat in schimb mult chef de viata, multa bucurie, multa energie si multe surprize frumoase. Multumesc, primavara!

Ati auzit probabil cu totii pana acum expresia “credinte limitative”. Sunt acele lucruri pe care noi le-am invatat de-a lungul vietii, prin prisma experientelor noastre si in care credem cu atat de multa tarie, incat ne formeaza propria realitate. Pentru ca noi vedem realitatea in functie de ceea ce credem. Construim realitatea astfel incat sa corespunda lucrurilor pe care le credem despre ea. Stergem tot ce nu corespunde, distorsionam sau transformam, facem orice, doar ca sa ne confirmam si reconfirmam credintele. Stiam asta, nu aveam niciun dubiu ca asa e, totusi nu probasem concret ideea…. pana duminica.

Aflata la un concert, in pauza am mers la toaleta. Din unghiul in care am observat usile am fost convinsa ca usa din dreapta indica locul pentru barbati. Prin urmare, m-am indreptat catre usa din stanga. Nici nu m-am uitat ce semn e pe ea, caci eram deja lamurita, nu?
In timp ce paseam spre usa din stanga, am observat cu coada ochiului in incaperea din dreapta o femeie. Am vazut-o in oglinda, usa fiind deschisa. Totusi, am continuat sa merg. Am intrat in incaperea din stanga si am vazut acel tip de toalete destinate exclusiv barbatilor. Mintea mea a facut imediat urmatoarea analogie: daca acolo era o doamna, iar aici sunt astfel de toalete, inseamna ca de fapt toaletele sunt comune. Rezolvasem dilema pe loc, mi se parea evident ca asa e. Nu m-am indoit nicio secunda de rationamentul meu.

Acesta a fost insa rapid spulberat de insotitorul meu, care a venit si m-a informat ca ma aflu de fapt in toaleta barbatilor. Am iesit cu coada intre picioare si m-am dus in cealalta incapere, unde de data asta am vazut clar pe usa reprezentarea unei femei.
Mai tarziu, rememorand intamplarea, am inteles ce se intamplase: eu cred ca vad corect ceea ce vad. Eu cred ca nu se poate sa ma insel atunci cand vad ceva.
Prin urmare, pe baza acestei credinte, am incercat sa adaptez realitatea, astfel incat ea sa corespunda. Daca am vazut ca pe usa din dreapta era reprezentarea unui domn, cu siguranta asa trebuia sa fie. Doar am vazut cu ochii mei, nu? Acum, tot ce imi ramanea de facut era sa construiesc realitatea in jurul a ceea ce credeam. A ceea ce am vazut. Si exact asta am facut.

Am reusit sa identific acest proces doar pentru ca a fost vorba de o secventa scurta, de cateva secunde. Pe care am reluat-o ulterior. Mi-am amintit toate gandurile care mi-au trecut prin minte in fiecare din acele momente si am reusit sa inteleg ce se intamplase.
Ma intreb insa de cate ori pe zi facem acelasi lucru fara sa constientizam? Cat de mult deformam realitatea obiectiva pentru ca ea sa corespunda credintelor noastre? Cat de distorsionat vedem lucrurile? Cat de tare ne inselam, ne mintim pe noi doar ca sa confirmam ceea ce credem?
Care sunt acele momente, daca exista, in care vedem lucrurile asa cum sunt ele de fapt? Fara sa le filtram prin prisma crezurilor si a experientelor noastre?

Dar mai ales cat de mult avem de pierdut daca nu ne punem la indoiala sistemul de credinte in viata de zi cu zi? Eu mi-am propus sa o fac. Sa fiu mult mai prezenta la ceea ce traiesc, la ceea ce experimentez, la ceea ce mi se intampla. Si in felul acessta, sa incerc sa evit sa mai fiu sclava neconditionata a ceea ce cred. Imi amintesc de Descartes si spun: “ma indoiesc, deci exist”

facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailfacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

No comments yet.

Leave a Comment

reset all fields